Gabi Cristea vrea să-și cumpere mașină. Pretențiile vedetei sunt mari

Loading...

Le-am putea spune că sunt pofte de gravidă, dacă ar fi vorba despre ceva comestibil. Dar nu. Gabi Cristea are pretenții costisitoare care nu au nimic de-a face cu sarcina. Chiar și așa, Tavi Clonda va trebui să se facă luntre și punte pentru a-i împlini dorința soției.

Despre această situație a povestit chiar Gabi în emisiunea ei de la Antena Stars. „Eu îmi doresc să-mi schimb mașina, iar dacă soțul meu ar face un gest, așa, să mi-o schimbe el, nu m-aș supăra și nici nu aș fi materialistă. Dar eu îl vreau și cu cadou și fără, adică și dacă îmi schimbă mașina sau nu, tot al meu e!’, a spus vedeta.

Au schimbat casa, schimbă și mașina

Gabriela Cristea și Tavi Clonda au muncit pe brânci pentru confortul familiei lor, iar somptuoasa vilă pe care și-au construit-o în Otopeni  este gata. Investiția a fost una colosală, ce se ridică la câteva sute de mii de euro, iar locuința a fost construită pe conceptul unei case inteligente, pentru a reduce cheltuielile ulterioare.

Citeste si:  Organizatorii au anunțat cine sunt cele cinci vedete care vor juriza semifinalele selecției naționale la Eurovizion în România

„Este o casă așa cum am dorit noi. Este, într-adevăr, o casă mare, pe care nu am apucat să o terminăm, încă mai avem de lucru. Avem 530 de metri pătrați, într-o parte este și studioul de înregistrări al lui Tavi. Nu folosim tot spațiul, momentan’, ne-a declarat Gabriela în această primăvară

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Home page
  2. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  3. BĂTAIE între vedete! Umilință TOTALĂ pentru BIANCA DRĂGUȘANU: A fost dată AFARĂ cu forța
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Planurile de acasă nu se potrivesc cu realitatea din sezonul 2 „Asia Express”, cel mai dur reality show de aventură!
  6. Asia Express 2019 începe azi! Câți bani ia câștigătorul competiției - Stiri Mondene
  7. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  8. E cea mai proasta perioada a muzicii romanesti de pana acum, si nu vad nicio luminita la capatul tunelului !