Cursa pentru ultima șansă, noutate în Asia Express – Drumul Elefantului

Loading...

În seara aceasta, de la 20.00, pe Antena 1, o nouă ediție Asia Express – Drumul Elefantului va dezvălui noutatea sezonului: cursa pentru ultima șansă.

Conform regulamentului celui de-al doilea sezon, în timpul cursei, două echipe se luptă pentru imunitate. Cuplurile de vedete ce câștigă sunt salvate de la eliminare și beneficiază de cazare la hotel, masă și transport.

La polul opus, ultimele două echipe care ajung la punctul de control se califică automat în cursa pentru ultima șansă. Acestora li se va alătura și o a treia echipă, votată de toți concurenții aflați în joc, în funcție de strategii. Astfel, trei cupluri de vedete pornesc într-o aventură a cărei miză este foarte mare: locul lor în competiție.

La finalul serii, clasamentul final al ultimului punct de control va stabili care dintre cele trei echipe ce au participat în cursa pentru ultima șansă riscă să își piardă locul în competiție. Totul depinde de culoarea elefantului din cutia securizată. Roșu implică eliminarea imediată, în vreme ce verdele îi ajută pe ultimii clasați să rămână în joc, însă cu un handicap pentru următoarea etapă.

Citeste si:  Expert în politici europene: „Treburile noastre interne”, o abordare greșită în Uniunea Europeană

Care sunt cele trei echipe care vor participa diseară în cursa pentru ultima șansă, prin ce provocări vor trece aceștia și ce vedete se vor clasa pe ultimul lor după un traseu extrem de tensionat prin Sri Lanka, telespectatorii Antena 1 pot vedea de la 20.00, într-o nouă ediție a celui mai dur reality show.

🔴 Urmăreşte Asia Express online 🐘 pe platforma AntenaPlay, de pe orice dispozitiv! Nu pierde marea aventură, intră acum >>> https://s.a1.ro/XUFxa5H
Aboneaza-te la AntenaPlay >>> Click aici!

👉Urmareste-ne pe Instagram: https://www.instagram.com/asiaexpressromania/​

📣 Mai multe stiri aici: http://a1.ro/asia-express/stiri/

🎬 Vezi cele mai bune momente Asia Express pe YouTube Channel, alaturi de peste 105.000 de prieteni!
Abonează-te si tu la canalul nostru: https://goo.gl/hb7AXK

🔥 Discutam pe facebook Asia Express impreuna cu peste 75.000 de prieteni!

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Home page
  2. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  3. BĂTAIE între vedete! Umilință TOTALĂ pentru BIANCA DRĂGUȘANU: A fost dată AFARĂ cu forța
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Planurile de acasă nu se potrivesc cu realitatea din sezonul 2 „Asia Express”, cel mai dur reality show de aventură!
  6. E cea mai proasta perioada a muzicii romanesti de pana acum, si nu vad nicio luminita la capatul tunelului !
  7. Asia Express 2019 începe azi! Câți bani ia câștigătorul competiției - Stiri Mondene
  8. Caru cu vedete: Nicole Scherzinger, in stare de SOC! Hackerii i-au spart telefonul si au publicat un clip intim cu Hamilton; Cu totul la vedere! Kim Kardashian, într-un outfit extrem de sexy pe covorul roşu; Reacția lui Trăistariu, după ce Ester Peony a câștigat Eurovision România;