Cancan

Ajutor umanitar pentru Klaus Iohannis

Klaus Iohannis e nevoit să vândă peste 7.000 de cărţi pentru a acoperi costurile rochiei primei doamne.

Carmen Iohannis a atras toate privirile la lansarea celei de-a doua cărţi a preşedintelui Klaus Iohannis. Ţinuta cu care Prima Doamnă a făcut senzaţie la eveniment a costat peste 3000 de euro.

Carmen Iohannis a purtat o rochie în culori delicate, o pereche de sandale asortate şi o poşetă de firmă la Târgul de Carte Bookfest, în cadrul căruia Klaus Iohannis a lansat cartea „Primul Pas”.

Carmen Iohannis are propriul consilier vestimentar, care îi creează ţinutele pentru evenimentele la care îl însoţeşte pe Klaus Iohannis.

Potrivit click.ro, rochia primei doamne, creată în atelierul designerului său, costă 1300 de euro. Sandalele din piele perforată, costă 750 de euro, iar poşeta, achiziţionată la pachet cu sandalele, aproape 1200 de euro.

Sursa citată notează că, dacă prima carte a lui Klaus Iohannis s-a vândut în 130.000 de exemplare, volumul lansat sâmbătă ar trebui să se bucure de un succes similar. Chiar dacă preţul unui volum este 30 de lei, autorul este plătit în cel mai bun caz cu 7%, adică 2 lei la un exemplar vândut, spun surse informate, astfel că pentru o ţinută la fel de costisitoare pentru Prima Doamnă, preşedintele ar trebui să vândă 7.128 de cărţi.

 

Ajutor pentru prea maritul Iohannis

Originally posted 2015-05-26 20:21:41.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.