Bizar

Cele mai stupide morți din România 2015


De mai bine de douăzeci de ani, Darwin Awards obișnuiește să aducă un mic omagiu nătângilor de pretutindeni. Site-ul îi răsplătește cu premii, la mișto, normal, pe cetățenii din toată lumea care au murit ori s-au mutilat singuri în situații care nu aduc neapărat mândrie rasei umane.

Ei bine, dacă ne referim la morți stupide, anul 2015 a fost unul plin pentru țara noastră. S-a murit pe capete din cauze care par desprinse din bancurile alea proaste pe care le mai auzi la bere. Iar poveștile care au rămas în urma acestor dispariții pot oricând să figureze într-o istorie informală a neroziei universale.

Cele mai stupide morți din România 2015 1

Am făcut, mai jos, un clasament, ca să-nțelegi despre ce vorbesc:

În aprilie, un maistru militar din Medgidia și-a încheiat socotelile cu viața unde nimeni n-ar fi pariat nici măcar un leu pe bilet: în micuța gară din Făurei, județul Brăila. Cristian V, de 42 de ani, călătorea cu trenul spre Buzău, în interes de serviciu. Era noapte, omul obosit, așa că s-a hotărât să tragă un pui de somn, ca să fie odihnit și-n formă când ajunge pe pământ buzoian.

Pe la ora unu s-a trezit subit și, buimac și cu urdori la ochi, a observat că trenul se urnea dintr-o gară. El a avut impresia că-i aia din Buzău, destinația lui finală. De fapt, trenul tocmai pleca din Făurei, dar Cristian nu știa asta.

Așa c-a înjurat printre dinți, și-a luat bocceluța și s-a grăbit să coboare, deși trenul era deja în mers. A fugit spre ieșire și-a sărit cu încredere din vagon. S-a lovit, însă, cu capul de buloanele de lângă șină și-a crăpat pe loc. Probabil că nici n-a realizat că era-n gara greșită, așa c-a murit împăcat, fără s-apuce să se oftice c-a încurcat gările.

Ce ai de învățat din povestea asta: Că-n gări nu se scriu doar povești de amor, cu final fericit până la adânci bătrâneți. Și că după ce te trezești din somn, n-ar fi rău să bei o cafeluță, și abia apoi să te gândești să te apuci de orice.

Cele mai stupide morți din România 2015 2

Persoana din imagine n-are nicio legătură cu cei prezentați în acest text. Fotografie de Simon Lee, via Flickr

O drumeție montană, care ar fi trebuit să se lase cu brașoave spuse la cabană și cu poze like-uite pe Facebook, s-a terminat nasol pentru un turist român. Ciprian S, un tânăr de 35 de ani din Turnu-Măgurele, s-a gândit c-ar fi super mișto să se tragă-n poză la marginea unei prăpastii din munții Piatra Craiului. Și-a luat cei doi tovarăși de drum și s-au abătut toți trei de la traseul marcat.

În timp ce căuta poziția perfectă pentru fotografie, aia de comentarii ca „Ce miștooo! Bravooo, frate!‟, Ciprian s-a dezechilibrat și-a picat în gol, în prăpastia adâncă de vreo 50 de metri. S-a prăpădit imediat, fără speranțe, în ciuda faptului că prietenii săi și câțiva alpiniști aflați în zonă au încercat să-i dea primul ajutor.

Ce ai de învățat din povestea asta: Nu te mai strădui, nu există fotografia perfectă.

Fotbalul în curtea școlii poate fi un sport extrem uneori. A aflat-o pe pielea lui, în octombrie, un sibian în vârstă de 34 de ani. Bărbatul venise să joace o miuță cu tovarășii lui, într-o școală generală din oraș. Amical, relaxat, așa ca băieții. După un șut expediat ca din tun, dar foarte prost plasat, mingea a aterizat pe acoperișul școlii.

Omul nostru, care se prezentase la meci ușor băut, s-a grăbit să recupereze el bășica pierdută. S-a cățărat pe-un burlan până la etajul al treilea, a ajuns chiar până pe acoperișul școlii, numai că tabla aia a cedat sub el. A căzut de la 16 metri și s-a făcut țăndări, deși paramedicii veniți la locul faptei au încercat să-l resusciteze.

Ce ai de învățat din povestea asta: Că-n fotbalul profesionist, unde ai copii de mingi și nu te duci în peluză să recuperezi obiectul munciii, e mai simplu să vii beat la meci, decât e-n fotbalul amator.

Cele mai stupide morți din România 2015 3

Persoanele din imagine n-au nicio legătură cu cei prezentați în acest text. Fotografie de Photo Mery, via Flickr

Expresia „Mai bine mort, decât să mă prindă soția cu alta‟ a fost, foarte posibil, deviza de viață a unui marinar gălățean, care s-a făcut oale și ulcele în luna mai. Constantin C. își găsise și el o gagică la București, pe Facebook, ca tot omul. Când a venit în Capitală cu soția, care avea de rezolvat niște treburi de serviciu, Constantin n-a vrut să rateze ocazia s-o rezolve pe tipă. Așa c-a aranjat să se întâlnească cu ea chiar în camera de hotel unde era cazat, împreună cu nevastă-sa. Dar n-a ieșit cum plănuise gălățeanul, pentru că soția lui s-a întors mai devreme în cameră.

Surprins cu amanta, Constantin s-a panicat grav de tot. A zbughit-o din pat direct pe balcon, de unde a încercat să ajungă în camera vecină, ca să scape de scandalul care ar fi urmat. Numai că nu i-a ieșit nici de data asta cum își imagina el. A sărit prost și-a picat direct pe trotuar, de la 15 metri. Biata amantă a rămas să dea ea toate explicațiile.

Ce ai de învățat din povestea asta: Dacă vrei să-ți înșeli nevasta, apucă-te să te antrenezi la săritura în lungime.

Un român din Torino, întâmplător specializat pe furtișaguri, a avut o zi proastă rău prin ianuarie, una de aia de n-o dorești nici celor mai mari dușmani. Tipul s-a dus să ciordească dintr-un spital torinez, numai că ăia de acolo l-au ginit, așa că românul a trebuit să renunțe la plan. A luat-o la sănătoasa spre mașină, împreună cu complicele său. Numai că norocul i-a întors, a doua oară, spatele.

Un canal descoperit, aflat pe traseul dintre spital și autoturism, a ținut cu gaborii de data asta. Disperat să scape de pârnaie, românul nostru n-a observat canalul și-a căzut direct în el, ca-n desene animate. Complicele a continuat să fugă, nici gând să se-ntoarcă să ajute. Cadavrul tipului a fost găsit de autoritățile italiene a doua zi.

Ce ai de învățat din povestea asta: Indiferent ce meserie ți-ai ales în viață, ai grijă să lucrezi cu tovarăși care nu te lasă la greu, boss!

Cele mai stupide morți din România 2015 4

Persoana din imagine n-are nicio legătură cu cei prezentați în acest text. Fotografie de Rita Willaert, via Flickr

Dacă unii își dau sufletul fără glorie, pe canapea în fața televizorului, fără să se prindă nici dracu’ c-au dat ortul popii, un vasluian din comuna Bădeana a avut parte de-o moarte în care atmosfera a fost animată, ca-n peluzele stadioanelor. Mitică B. făcea ce fac toți oamenii adevărați. Bea ceva, fuma și-n timpul ăsta mai făcea și pauze de muncă. Bărbatul, în vârstă de 64 de ani, stropea livada cu un dispozitiv care funcționa pe bază de benzină.

Când Mitică, ostenit de la atâta treabă, și-a aprins o țigară și s-a așezat să se odihnească puțin, a încurcat recipientele. A vrut să ia o dușcă de vin, dar a avut ghinion și-a nimerit sticla cu benzină. Practic, a fost ca la ruletă, când joci pe culoare: ai o șansă din două. De data asta, n-a ieșit ce trebuie.

Ce ai de învățat din povestea asta: Că-i un mix tare prost să combini activități nobile cu munca.

De o moarte și mai nasoală a avut parte un vasluian din comuna Muntenii de Sus. Beat, bărbatul de 43 de ani a pus mâna pe-un cuțit din bucătărie și-a dat s-o omoare pe nevastă-sa. Numai că, ceea ce ar fi trebuit să fie o „crimă pasională‟, a luat o întorsătură neașteptată.

Femeia a dat să se apere de furia soțului, l-a împins ușor pe eroul nostru, care și-a pierdut echilibrul, a căzut pe marginea patului, după care a aterizat cu pieptul fix în vârful cuțitului. Nevastă-sa a sunat speriată la Salvare, dar vasluianul n-a mai putut fi salvat.

Ce ai de învățat din povestea asta: Nu-i ok să te joci cu armele albe, mai ales la beție.

În luna mai, două eleve de liceu s-au gândit că selfie-urile făcute în mall sau în baie nu mai sunt mainstream și că ar cam fi momentul să-ncerce locuri noi. Vagonul unui tren CFR Marfă, aflat într-o gară de la marginea Iașiului, li s-a părut o idee bună, așa că s-au cățărat pe el, fără să calculeze riscurile.

Tensiunea din firul de contact era de 27 000 de volți, s-a format un arc electric, iar cele două fete s-au electrocutat. Una din ele a scăpat ieftin, cu arsuri doar pe mâini, și-a supraviețuit. În schimb, cea de-a doua, elevă la Liceul „Miron Costin‟, a suferit arsuri pe mai mult de jumătate din suprafața corpului și-a murit la scurt timp după accident, la un spital din București.

Ce ai de învățat din povestea asta: Orele de fizică elementară au și ele rostul lor.

 

Originally posted 2015-12-17 03:48:56.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.