Apariții misterioase ale unor ”nave-fantomă”, pline cu oameni morți

Japonia investighează aproape o duzină de ”nave fantomă” descoperite recent plutind în apropierea coastei sale. În unele dintre ele autoritățile au găsit corpurile unor oameni, aflate în descompunere, potrivit publicației  NT News. Cel puțin 11 cazuri ale unor bărci, care aveau chiar și 20 de trupuri neînsuflețite la bord, au fost semnalate în timpul lunilor octombrie și noiembrie 2015, a declarat un purtător de cuvânt al Pazei de coastă din Japonia.   Multe dintre aceste ambarcațiuni au fort remorcate până în porturile japoneze, dar până în prezent persoanele decedate descoperite în ele nu au fost identificate. Autorităților japoneze continuă investigațiile pentru dezlegarea acestui mister. Marți, una dintre bărci a fost trasă la mal în portul Fukui, iar trei trupuri au fost găsite în interiorul acesteia, după ce personalul Pazei de coastă a reperat ambarcațiunea la o distanță de aproximativ 100 de kilometri, în larg, în Marea Japoniei, potrivit canalului de televiziune Tokyo Broadcasting System (TBS).
Citeste si:  Un oraş din România ar putea fi deszăpezit cu ajutorul prostituatelor
  Nave fantoma descoperite in Japonia   Mass-media din Japonia a speculat faptul că bărcile ar putea proveni din Coreea de Nord. Televiziunea NHK a anunțat că în interiorul bărcilor s-au găsit diverse înscrisuri coreene, precum și haine. Experții suspectează că bărcile vin din Coreea de Nord, unde recoltele de pește sunt slabe în acest an, iar pescarii încearcă să-și extindă zona de pescuit, dincolo de coastele țării. Multe dintre vasele de pescuit din Coreea de Nord s-au pierdut pe mare datorită lipsei echipamentelor moderne de navigație, inclusiv GPS. Alte opinii din mass-media susțin că oamenii ar fi încercat să fugă din Coreea de Nord din cauza regimului opresiv al lui Kim Jong-un.   Anul trecut, o altă navă-fantomă, Lyubov Orlova a fost găsită în derivă în Atlanticul de Nord, după ce fusese dată dispărută în largul coastei Canadei, potrivit Mirror. Vasul, care avea o lungime de 91 de metri, a fost construit în urmă cu 40 de ani, în fosta Uniune Sovietică.  
Citeste si:  Site de matrimoniale pe bază de miros
Oficialii Pazei de coastă sunt îngrijorați de faptul că mai multe furtuni au cauzat dispariția a numeroase nave, departe de coastă. Evident, fenomenul ne amintește de celebrul Triunghi al Bermudelor, unde au avut nenumarate dispariții misterioase ale unor vase sau avioane, multe dintre ele având cauze necunoscute.  
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  2. Home page
  3. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Ana Morodan a găsit o soluție salvatoare în „Asia Express”. Pe ce își cheltuie banii
  6. Anda Ruga beata crita in club
  7. De ce poartă Nina colanţi?
  8. Celebrul dealer de droguri al vedetelor, capturat după o operațiune-fulger a ”mascaților”!