Financiar

Locuri de muncă pentru români, în Europa.


Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă din România a dat recent publicităţii situaţia locurilor de muncă disponibile pentru cetăţenii români în Spaţiul Economic European. Astfel, potrivit reţelei EURES, românii au la dispoziţie 2.269 de locuri de muncă, în diferite domenii de activitate şi pentru diverse specializări. Spre deosebire de alţi ani, când criza economică adusese Spania într-o situaţie economică aparent fără ieşire, începutul lui 2016 pare să fie de bun augur pentru ţara din Peninsula Iberică. Astfel, cele mai multe locuri de muncă destinate românilor sunt oferite în acest an de firmele din Spania, potrivit Adevărul.

 

Sursă fotografie: antreprenor.eu

 

Spania oferă 800 de locuri  de muncă în agricultură pentru muncitorii români necalificaţi. Şi Portugalia caută 400 de angajaţi în acelaşi domeniu. În Spania, mai este oferit un post pentru un maseur. În nordul Europei şi în alte zone de pe continent situaţia este asemănătoare. Danemarca oferă acelaşi număr de locuri de muncă în agricultură ca Portugalia. În Marea Britanie posturile disponibile pentru români sunt în mare parte pentru îngrijitori de persoane vârstnice, pentru asistenţi medicali şi pentru infirmieri.

Deşi are disponibile puţin peste 170 de locuri de muncă pentru români, Germania oferă o paletă mai diversă de domenii de activitate. Sunt căutaţi, alături de asistenţii medicali, şi bucătarii, barmanii, ospătarii, electricienii sau electromecanicii, dar şi agenţii de securitate şi pază.

Un număr surprinzător de mare de locuri de muncă pentru conaţionalii noştri oferă şi Republica Cehă, având în vedere dimensiunile acestei ţări. Aici sunt căutaţi nu mai puţin de 162 de muncitori, majoritatea pentru activitatea de asamblare a aparatelor de aer condiţionat. Alte ţări care au postat oferte pe EURES România sunt Suedia şi Polonia. În Suedia, pe lângă forţa de muncă necalificată, sunt căutaţi şi experţi în domeniul IT, în vreme ce în Polonia sunt oferite 20 de posturi în diverse agenţii de turism.

Cei interesaţi de oferta de muncă completă pot intra pe pagina de internet a reţelei EURES România.

Lasă un răspuns